Șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, i-a cerut astăzi procurorului general al României, Tiberiu Nițu, să sesizeze Administrația Prezidențială cu cererea de începere a urmăririi penale împotriva fostului ministru al Transporturilor, liberalul Ovidiu Silaghi. Demersurile au fost practic reluate, avându-l ca destinatar final pe președintele Traian Băsescu în condițiile în care a demisionat luni din Camera Deputaților, instituție pe care Parchetul General o sesizase anterior.
UPDATE: În mai puțin de o oră, Procurorul General a acceptat solicitarea DNA și a trimis la Cotroceni cererea de avizare privind începerea urmăririi penale a liberalului.
Demisia lui Silaghi din Parlament, anunțată pe 3 septembrie la Camera Deputaților pentru ca fostul deputat de Satu Mare să ocupe un loc în Parlamentul European, a fost publicată astăzi în Monitorul Oficial.
Pe masa lui Traian Băsescu se află în prezent și cererea procurorilor DIICOT pentru încuviințarea urmăririi penale în cazul fostului ministru PDL al Economiei, Adriean Videanu.
Procurorii sunțin că au indicii privind săvârșirea de către Silaghi a infracțiunii de trafic de influență în formă continuată în perioada în care acesta a fsot ministru, în Guvernul Ponta I.
Potrivit datelor DNA ar fi pretins și primit de la omul de afaceri Nelu Iordache 200.000 de euro ca să nu se rezilieze contractele pe care firma sa, Romstrade, le avea cu CNADNR. De altfel, Iordache, care se află din decembrie în arest, este cel care a povestit procurorilor cum s-a întâlnit cu fostul ministru, chiar la acesta acasă, întrevederea fiind aranjată de un fost șef din cadrul DGIPI, Remus Șpan, care conducea divizia de interceptări.
Silaghi admite că s-a întâlnit cu Nelu Iordache, însă spune că discuțiile au avut loc în contextul campaniei electorale. Mai mult, el recunoaște că îl știe pe Remus Șpan „de la noi din zonă”. „Sigur m-am întâlnit între două trasee în campania electorală. La mine acasă vin mulți oameni în campania electorală”, a susținut Silaghi, într-o intervenție la Realitatea, negând însă că a luat bani de la omul de afaceri.